Un sobolan la Paris

Imaginea de mai sus nu reprezinta un traditional "ghiveci" romanesc ci, in mod neasteptat poate pentru cei care n-au vazut filmul "Ratatouille" felul in sine de mancare care da, chiar exista. Sobolanul din rolul principal nu si-a insusit numele, de fapt chiar numele lui este Remy (similar cum Link este personajul principal din Legend of Zelda).
Filmul nu prezinta insa povestea felului de mancare si poate pentru unii o explicatie a prezentei cuvantului "rat" in numele sau. Cu toate ca apreciez filmele CGI foarte mult si cu toate ca mi-a placut Ratatouille foarte mult, pot spune ca nu este un film pentru persoane mai in varsta si in nici un caz pentru romani, desi targetul initial este "pentru toate varstele". Nu ma intelegeti gresit, nu incerc sa corectez clasificarea filmului catalogandu-l imatur pentru ca si un batran ras in cap cu 7 ani de Jilava in spate poate sa se amuze alaturi de un proaspat absolvent de Drept magna cum laude care acum vinde cartofi in piata din cauza ca n-are bani de spaga pentru Barou. Toata lumea se va distra, va fi fericita, va aprecia calitatea animatiilor tridimensionale care sunt la nivel inalt, dar pentru aceasta ramura a societatii romanesti acest film nu va lasa nici o amintire placuta ci poate doar speranta intr-o lume mai buna care intarzie sa ni se arate.
Inca de la inceput ni se prezinta mesajul "Oricine poate sa gateasca" si pe parcursul filmului ni se demonstreaza calitatea si aprecierea acestui mesaj. Pentru un copil cu vise un sobolan simpatic care ii arata ambitie si perseverenta, il poate incuraja ca intr-o zi poate va ajunge pilot de curse sau cantaret ori bucatar. I se arata jumatatea plina a paharului si modul in care sa umple paharul pana la capat. Dar intr-un loc unde aceste posibilitati iti sunt restranse de foarte multi factori, plecand de la calitatea invatamantului superior si pana la cei economici, ambitiile se fac mici ca inima de purice si idealurile se transforma in masini de lux, aur fals si imitatii de creatii ale unor designeri morti.
Initial am crezut ca este vorba despre o ecranizare la fel de seaca ca si "Cars" sau "Over the hedge" adica un film care respecta reteta urmatoare: se face o poveste care sa implice o dezamagire, o revenire in forta si un happy end si pentru a-i da cusur un aspect mai comercial, personajele sunt fabulizate, dand astfel posibilitatea animatorilor sa fie mai inovatori si sa nu se limiteze la corpul uman. Cu toate acestea, nici un personaj din CGI n-a ajuns celebru. Mai stie cineva cum il cheama pe mamutul din Ice Age sau pe masina din Cars? Stie cineva cum se numea gasca celebra de pinguini din Madagascar? Ma indoiesc... cu tot respectul pentru artisti, dar nu au reusit sa creeze un brand din personajele lor. Mickey Mouse desi in 2D e un personaj de perspectiva. Ceva trebuie sa se schimbe in lumea CGI pentru ca prea se respecta tiparul de la Toy Story incoace. Inafara de Final Fantasy Spirits Within nu exista nici un alt film CGI celebru care sa vina cu o tema noua si inovatoare. Practic, se stoarce pisica la fel cum se intampla is in cazul parodiilor care toate desi mai noi si cu oarecare experienta in spate, nu reusesc sa surclaseze calitatea lui Scary Movie desi unele filme copie grosolan formula de succes.
In concluzie, Ratatouille are un acel ceva prin faptul ca inca de la inceput vine cu o nota moralizatoare care e urmarita pe tot parcursul filmului. Desi este benefica oricarui junior care merita sa spere, aceasta morala insa nu-si gaseste locul in sufletul romanilor.
Romania e ca un cimitir al elefantilor, un loc unde ambitiile si dorintele vin inainte sa moara.

"Omul de otel" pe meleaguri autohtone

Ultimul film vazut in cinematograf este asa zisul "Om de otel" desi traducerea aduce mai degraba a Stainless Steel Man decat numele original de "Ironman". Se gandeau probabil traducatorii nostri ca o asemanare cu "Omul cu masca de fier" nu va aduce un pelerinaj suficient de mare la mallurile din capitala.
A fost oarecum o surpriza sa gasesc bilete la jumatate de ora inainte sa inceapa filmul, avand in vedere ca era a doua zi dupa premiere. Se pare ca si de aceasta data torrentele "invinge", un asa zis om de otel nereusind sa scoata prea multa lume din casa pe asa vreme ploioasa. Dar daca pui la socoteala si concurenta cu "Street Kings" care se desfasoara de ceva vreme, Ironman nici nu prea avea cum sa atraga prea multi fani. Fara pac pac, droguri, bagabonti si smecherie cuvantul "otel" era impersonal. Practic, n-am vazut nici un medalion de otel suflat cu aur semn ca fanii omului de otel s-ar fi perindat pe acolo. Cine stie, poate au incurcat salile, poate le-a fost frica sa nu paleasca in fata omului mai "greu" ca ei.
Incepe totusi si filmul intr-un final. Multi poate nu stiti, Ironman este una din benzile desenate realizate de catre Marvel si aceasta nu are sa fie decat o ecranizare dintre multe altele. Nu parea sa exceleze cu nimic. Seria X-Men s-a incheiat cu un oaresce succes, seria Spiderman a devenit o telenovela siropoasa fara pic de intriga si ma mir de ce nu s-a incheiat inca iar filmul cu buget mai redus decat aceste veritabile "gold-diggers", Elektra, a fost un esec total care mi-a mancat ficatii (sa nu mai beti alcool cand va uitati la filme proaste) si 2 ore din viata.
Se pare ca producatorii au tinut sa nu repete unele din greselile facute in timp, astfel ca filmul combina perfect elementele comice cu efectele vizuale de toata lauda cat si sa le ingroape intr-o poveste cu sens.
Actorii au fost la inaltime si daca nu ai fi vazut afisul de dinaintea filmului (in care personajul negativ e pus intr-o lumina proasta la propriu - vezi mai jos)

Bineinteles ca producatorii dau de inteles ca va urma si un sequel doar vorbim de tendinte si de Hollywood iar spre final se strecoara cateva informatii legate de viitorul subru al otelului american dar aparent finalul taie scurt aceasta senzatie de previzibilitate intrucat din cate stiu eu Iron Man e un necunoscut printre oameni. Iron Man n-a scapat de tipologia americana. Lipsiti de cultura si istorie... adaugand pe langa miturile urbane sare pe rana cu niscaiva supereroi, intotdeauna protectori ai cultului si mentalitatii americane, oameni simplii deveniti peste noapte embleme ale societatii, care n-au insa curajul sa-si afiseze adevarata identitate (probabil din cauza ca l-ar fi urmarit paparazzi cum se scarpina la scrot in interiorul costumului). Totusi, Iron Man se abate putin de la clasicul super erou, in sensul ca nu oricine poate deveni un om de otel. Iti trebuie facultate deci nu orice pulifrici cu profesionala terminata poate fi acoperit in aur si titan. De exemplu nea Gheorghe de la Prefectura poate cand viziteaza Caraibe din banii statului sa fie muscat de o omida veninoasa si sa devina "Mama Omida" sau Mitica Groparul, proaspat somer de cand s-a infiintat incinerarea, are o sansa foarte mare sa devina radioactiv dupa un ser prototip, luat de la o companie farmaceutica care-l folosea pe post de cobai pentru bani de tuica. Iron Man nu e genul timid si frustrat care sa ii fie rusine sa stea de vorba cu o "printesa" ci e un adept clasic al lui Don Juan. Nea Gheorghe in schimb, cand era mic, fura guma sefei clasei de sub banca si o mesteca in secret considerand ca sufera de iubire platonica.
In concluzie, filmul merita pentru ca are cateva elemente atipice retetei clasice, in special prin faptul ca un pusti de 6 ani care bate cu lingura in geam nu se prea poate identifica cu un asemenea super erou.
Dar cat de erou o fi el, vorba unui prieten... "poti sa fii tu si luptator de K1 ca n-ai coaie de otel..." sau are?

Avand in vedere ca acesta este primul post, va voi dezvalui si cateva informatii despre ce va urma sa apara aici. Voi evita sa descriu povestea filmului intrucat fiecare are dreptul sa-si faca o parere despre un film. Nu-mi asum un post de critic in sensul popular al cuvantului pentru ca sincer dezaprob critica in orice domeniu (literar, automobilistic, teatral, culinar, "gameristic" si cel in cauza). Critica in general e adusa de oameni limitati de posibilitatea de a crea ceva de succes, nemultumiti de propriile realizari si incapabili sa se autodepaseasca incep sa-i critice pe altii (George Calinescu e un exemplu extrem). Asa ca cine stie, poate in curand voi pune pe site o productie proprie prin care sa-mi demonstrez ingamfarea si sa arat lumii ca mai mult nu pot. Pentru ca altfel n-as fi decat un sclav de critic ca si restul.